Infernul din Italia, văzut prin ochii antrenorului Walter Zenga: ”Facem tot ce putem pentru a ajuta mai multe persoane!”

Publicat: 30 mart. 2020, 01:17 Autor: Maria Apostol Vedete
Infernul din Italia, văzut prin ochii antrenorului Walter Zenga: ”Facem tot ce putem pentru a ajuta mai multe persoane!”

Walter Zenga este plecat de o lună de zile în Italia, țară îngenuncheată acum de noul Coronavirus. Celebrul italian este antrenorul echipei Cagliari, din Seria A, iar jobul îl ține departe de familia sa aflată în Dubai, soția Raluca Zenga, și cei doi copii, Samira și Walter Junior. Cu toții se află în autoizolare, iar acest lucru l-a pus deja pe gânduri pe marele Zenga, care a luat o decizie neașteptată! Iată ce ne-a declarat celebrul Walter Zenga, exclusiv, pentru Ciao.ro, despre relația la distanță cu soția și cum se înțeleg după 17 ani împreună!

Reporter: Cum sunteți în situația actuală provocată de Coronavirus? Știu că acum vă aflați în Italia, la Cagliari!

De o lună sunt în Italia, la Cagliari, aici unde antrenez echipa din Seria A. Sunt în autoizolare la hotel,  am ales cu echipa să stăm în carantină voluntară pentru a  respecta regulile care au fost foarte stricte în Italia și, în plus, pentru a nu fi nimeni afectat și mai mult. Vom începe antrenamentele atunci când vom avea undă verde din partea Guvernului italian. Trebuie să înțelegem cu toții că pentru a ne feri de virus și a ne menține sănătoși trebuie să respectăm toate regulile impuse de autorități și să stăm în casă!

În România, persoanele publice s-au mobilizat și au început să facă donații pentru spitalele care nu sunt dotate cum trebuie! V-ați gândit să luați în calcul și acest aspect, poate în Italia?

Noi în Italia deja am făcut donații, normal că facem tot ce trebuie. Cu echipa Cagliari am făcut donații pentru un spital din Cagliari, fotbaliștii de la Cagliari sunt foarte atenți la acest lucru. Facem tot ce putem pentru a ajuta mai multe persoane să meargă mai departe.

Ați revenit ca antrenor în Serie A la Cagliari, dar v-a ținut pe loc această pandemie. Când o să începeți în forță?

Deja am început  la Cagliari, am făcut antrenament în primele 5 zile din luna martie, apoi am făcut un amical pe 7 martie, apoi, pentru 14 zile am pus toți jucătorii în carantină, așa cum trebuie să procedăm acum, în această situație. Tot staful tehnic de la Cagliari suntem foarte atenți la măsurile impuse în Italia, iar acum vedem când și cum putem să ne revenim cu antrenamentele și când revine sezonul din Italia și așteptăm să ni se dea undă verde la antrenamente. Așteptăm să vedem ce se întâmplă!

Când credeți că va trece această perioadă de criză?

Nu sunt nici doctor și nici politician, asadar nu știu când va trece această perioadă. Sigur am siguranța că dacă vom respecta regulile  probabil că această perioadă va fi mai scurtă decât e normal.

Aveți o familie frumoasă și închegată. Cum este relația la distanță cu soția dvs? Cât de greu vă este să trăiți așa și cât de des vă vedeți de obicei? Presupun că acum sunteți blocat în Italia din cauza situației de criză…

Noi suntem obișnuiți să stăm departe unul de celălălt, nu este ușor, și noi suntem o familie minunată, de 17 ani împreună. Cred că și acest lucru ne dă forță pentru relația la distanță. Ne vedeam înainte cam așa, ei plecau cu un avion fiecare, 14-15 zile, eu mă duceam la ei pentru 14-15 zile, alternam, pentru a sta mai mult împreună. Dar după această perioadă de criză, de  anul viitor nu mai stăm departe, vom sta mereu împreună. Dacă eu sunt în Italia, ei vin în Italia, dacă eu sunt în România, ei vin acolo. Familia acum trebuie să stea cu mine și asta e decizia pe care am luat-o eu cu Raluca!

Raluca și-a lansat un blog de travel și călătorește foarte des în ultima vreme. Cum resimțiți acest lucru? O susțineți? Vă deranjează că pleacă des fără dvs?

Eu susțin mereu ceea ce face soția mea pentru că sunt primul care o sprijină. Normal că nu îmi place deloc că pleacă cu  prietenele, mi-ar fi plăcut mai mult ca eu să plec cu ea, dar dacă eu sunt antrenor, nu pot pleca oricând și atunci  eu trebuie să-i respect și dorințele ei. Asta implică și căsătoria, să respecți dorințele celui de lângă tine, nu presupune să spui, nu faci asta sau asta. Normal că sunt reguli care presupun respectul reciproc, dar așa cum v-am spus, după această perioadă, vom fi mereu împreună pentru că așa trebuie să fie, avem  o familie, avem copii, eu o voi susține în continuare. Mi-a plăcut foarte mult cum s-a descurcat Raluca în lume, singură, fără mine. Trebuie să fie lăsată să plece și singură, să facă ce dorește pentru că dacă nu, nu mai e căsătorie și nu e nimic. Nu-mi place deloc că e mereu undeva singură, dar în altă ordine de idei sunt foarte fericit că face ceva ce îi place foarte mult!

Cum vă place să definiți relația cu Raluca, după atâta timp? Care este secretul căsniciei dvs fericite?

Îmi place să spun că e o relație minunată pentru că după 17 ani e la fel, nu ca în prima zi, dar din punctul meu de vedere e o relație care a rezistat la mai multe cutremure, în fața multor situații negative, am stat mereu împreună și am rezolvat mereu problemele împreună. Așa trebuie să fie o familie! Din punctul meu de vedere, pe viitor va fi mult mai bine decât e acum pentru că vom crește mereu. Secretul este sprijinul pe care  i-l acord soției mele pentru tot ce vrea să facă, pentru tot, înțelegem relația la distanță, înțelegem și gelozia să ne respectăm reciproc, normal că mai avem și momente negative, pentru că așa se mai întâmplă în viață, dar  17 ani împreună sunt ceva  incredibil. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat posibilitatea să o cunosc pe Raluca și să avem această relație de durată împreună!

Ce vă place cel mai mult în România?

Mie îmi place mult în România. Sunt în România din 2002. Acum sunt jumătate român, după 10 ani în care locuiesc în Dubai am devenit și arab, acum, nu se știe de unde sunt, am doar pașaport italian. Acum am revenit în Italia, țara mea pe care o iubesc foarte mult, mai ales în acest moment în care suntem în criză, în probleme, trebuie să mă gândesc la țara mea, va fi bine pentru toți! Vă rog frumos să respectați regulile, așa ne vom reveni cu toții și vom fi împreună!

Publicat: 30 mart. 2020, 01:17 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×